încât îmi aud oasele pocnind de fericire prin toate crâșmele

unde mă condamnă unii și alții

să mor din când în când

sunt un tânăr cu frâiele în mână

care aleargă pe străzi vântul

doar așa să îl prindă în pumni și să îl zdrobească ca pe un gândac

în care o altă fericire își ridică antenele

dă din coadă

sau latră împotriva tuturor sunetelor de afară

venite să își împartă nebunia

cu mine și cu voi

cei care vă îngrămădiți în spațiul acesta mic și alb

să citiți

cât sunt de tânăr doamnă

în ochiul tău