nu am timp de urletele dulgherului

care a săpat o groapă pe sub pielea lemnului

pentru cei care se dezobișnuiesc ușor

se se mai țină de mână

nu am ceasuri de bătut în cuie

sunt un viu de nimic

un contratimp care devorează lumina

până i se văd ferestrele în oase

atât am liber în ochiul meu de pește

care vomită cu ură

priviri

atât

în rest

fiecare cu gloanțele lui