pentru că sexualitatea mea galopantă a spart becul de pe casa scării
și toți peștii din apartamente
au încetat să mai locuiască în mulțumirea lor sclipitoare
din pricini spun ei relativ întunecate
datorate unui john doe care a ales să își facă cruce
din cioburile unei sticle de vodcă
printre etajele lor încărcate
de solzi
doar din beznă o să vă aprindeți voi lumina
le-a spus bărbatul cu girofar în loc de tâmplă
murind