și la ce bun să ridic botul pensulei
dacă din inima ta au plecat toți servitorii
iar aerul de afară ține acum în loc de sânge închegat
cine se mai tolănește în acum
și cine mai poate să fie mâine
până și timpurile au început să latre
culorile tresar în somn
iar tu curgi imens
printre ușile deschise care oricum
nu vorbesc nimic
și ce să spun poimâine câinelui din mine
care te iubește și latră
lângă o grămadă
de mâini întinse
la uscat