care cutreieră deșertul cu ochi agresivi și încrucișați în tot felul de enigme dar eu știu clar că nu suntem numai doi amestecați în fuga aceasta prin literatura secetoasă a peisajului derulat cu încetinitorul în mintea lui casantă de victimă știu sigur că este și iubita mea aruncată pe undeva prin peisaj într-o statuie din […]
Se apropia încet, lasciv, dezbrăcată, în patru labe spre fotoliul din sufragerie unde m-am tolănit să mă reculeg. Ajunsă în dreptul meu s-a întors cu spatele spre mine. Și-a ridicat curul atât cât să umilească un cerc pe vecie. Ah și ce imagine bombată a poftei s-a desfăcut în mine. Am simțit cum explodează în […]
Te întreb pe tine dumnezeu al câinilor vagabonzi de ce ai dăruit fiecărui stăpân o lesă și o Marie de supus? De ce ai obligat anotimpurile să se repete însoțite de aceleași obsesii? Se vede treaba că îți place. În gelozia ta nu mai încape nimeni nu-i așa?! Chestia faină este că manualul tău pentru […]
vin cei singuri să își ascută deflagrațiile infectate și să își elibereze ochii condamnați la închisoarea cârpei în drumul lor spre pământ doamne umple paharul cu manifeste și potolește-le setea sfâșie cerul în cercuri egale și potolește-le foamea lasă-te de tine și dăruiește-le trup iar când reușești să încapi în batistă cere și ți […]
pe unde zâmbetul tău are voie să curgă până învață să umble
De ce? Pentru că libertatea mea este un punct. Un punct de unde orice început se sfârșește început. Punctul este singura unitate de măsură a universului care nu poate fi nici încercuită, nici geometrizată, nici despărțită de garduri, nici cartografiată. Eu sunt exact ceea ce însemn. Identitatea mea nu se declină într-o bucată de plastic […]
care învârte roata până se deschide ochiul larg al mulțimii venite să privească căderea oarbă a morții peste un pumn de pământ acum fiecare om înseamnă o casă de dărâmat
Hai vino să cazi în plasa noastră de pescuit cretini. Au spus vocile rând pe rând. Au spus cozile celor care așteptau dimineața pentru o bucată de pâine. Au spus femeile închise în batic. Au spus babele care cerșeau binele la capătul străzii printre mucuri. Au spus mucoșii adunați în cutiile lor de chibrituri. Au […]
înflorește un arbore cu semnele clare ale nebuniei înnodate adânc în pielea lui de lemn și tot mai mult descopăr ce puțin devin în palma ta care judecă de la început păcatele fructului doamna mea femeie ție nu îți îmbătrânesc niciodată venele gâtului atunci când gesturile gurii tale se prefac că iubesc? genunchii tăi […]
naufragiat în speranța că tu și eu ne vom transforma insomnia într-un imaculat îngrozitor bătut în cuie de caldarâm mușc până îmi auzi gura plină de sânge și abia atunci îmi ceri să încetez odată cu acest comportament turbat și să redevin același oarecare măturat de secetă în interiorul unui ochi încruntat care privește […]
Oh, tu ,dumnezeu, al câinilor fără stăpân. Te invoc ca pe un răufăcător care s-a obișnuit cu lumina becurilor economice din friguroasa piață Arras. Te cer înaintea mea. Pentru că tu ești calea iar eu sunt rătăcitul. Te chem să îmi treci carnea prin canoanele credinței tale. Până îmi vezi sufletul cum stă ascultător în […]
aproape a desființat cercul domestic al ochiului stâng în care se adună apa de ploaie pe care orice femeie o folosește atunci când învață să plângă în coasta plină de riduri a bărbatului ei dar cine mai recunoaște vinul după orbire funia de sânge mi-a încercuit deja obrazul pregătindu-mă să înfrunt lopețile care acoperă […]
în mine se adună lupii să cânte spânzurații și să își atingă boturile umede de tăcerea lor îngrozitoare da, în mine se întâmplă toate aceste lucidități pentru că numai într-un supraviețuitor poți să auzi chipurile devalorizându-se până nu își mai amintesc nici măcar pleoapele iar ce mai rămâne din crepusculul piepturilor noastre nu […]
emoția profundă a fragilității nu mai bine ne acoperim capetele cu o glugă și așteptăm cuminți până putrezește întreaga culoare a întunericului? oricum cineva cândva tot o să crească din ochii noștri când dormim
ca de o haină veche unde nasturii încă mai întruchipează un fel de abecedar care își duce mâna la frunte pentru a saluta pasărea de porțelan închisă în ochiul tău până la orbire oare vei mai reuși să îți strigi paradisul la sfârșitul mănușii de catifea sau îți vei lua direct zborul prin tâmpla mea?
Ah, de ce orice dialog trebuie să concureze cu cifra 2? Pentru că nu se poate altfel! Hai sictir! Cine spune asta este un ins lipsit de splendoare. Adevărul definiției constă în identitate, la fel cum vederea care este doar închisă în spatele ochilor, nu se poate intitula lipsă de vedere, ci lipsă de interes […]
Doamnă, domnișoară, domnule, nu-i așa că existatul nu este chiar pentru oricine? Adică îmi este foarte greu să nu mă întreb ce mai există dincolo de conjuncturi. Dincolo de pielea de mușama care îmbracă falsul în fals. De ce ne disciplinăm subteranele într-un lung discurs despre șobolani?! Pentru că avem înnăscută ostentația și marșul forțat […]
să mă tăvălesc în obrajii tăi ca un bărbat în călduri iar pe tine să te scoată din minți tot acest fierbinte care îți rupe geamătul în două anotimpuri sau în două jumătăți o jumătate albă și o jumătate vrabie pe unde țin morțiș verile să treacă atât de dezbrăcate încât le poți vedea […]
în ora când amândoi nu uităm nimic unul din celălalt iar toate lucrurile care ne înconjoară nu sunt ochii cuiva dornic să te reclame cât de frumoasă ești ci o formă de ziduri îmbrăcate decent în halate albe pentru a mitui moartea să rămână la ușa dintre da și noi așa că doamnă să […]
Ehehe și au venit apucatele să deschidă război în oasele mele de câine puțin. Dar cine sunt eu să judec ceea ce se întâmplă. Rolul meu este să ascult un singur glas. Cu toate astea nimeni nu știe cine sunt atunci când visez. Eeeeeei bine când visez mă dau bătut înaintea lumii de dincolo. Devin […]
îmi confecționez bilete dus întors pe drumul laptelui
ar vrea să spună ceva și nu poate are gura bătută în cuie de cea care așteaptă să tacă toți bărbații de pe malul stâng al minții ei unde bărcile nu se opresc niciodată din viață dar nenăscutul roșu nici măcar nu știe ce înseamnă să stea ce înseamnă să curgă stă profund indiferent în […]
Scurtă reflexie asupritoare despre tinerețea care dă din mâini și tinerețea care înjură. De ieri încolo, tinerețea a devenit greu de localizat, dar și mai greu de anticipat. Dacă este o victimă potențială a unei nebuloase, refractare la orice strigăt nou sau un capriciu neelucidat, al unei generații care, din nefericire, nu mai știe […]
eu reprezentam semnul de carte împins la sacrificiu prin corespondență mai exact eram un fel de animal îmblânit cu virgulele liane înnodate deasupra capului ca un fel de cercuri pentru sfinți și trimis de înalții profeți ai somnului să le desprind viscolul din spatele pleoapelor tuturor celor rezemați în tatuaje sau părăsiți și […]
încălțau dragostea în pantofi cu cioc ascuțit defilau printre dinții infectați ai pieptănului și incendiau ziua de miercuri până la roșul arsurii transformată în grădină de lucruri rare pentru cei mai puțini sufletiști dintre noi dar eu nu am ascultat niciodată anunțurile căzute din pălăriile oamenilor care treceau în drum spre vitrinele cu dulciuri […]
pe care o frământ din cel mai integru aluat în fiecare zi ascuns într-un fragment de nebunie care gesticulează spre ușile larg deschise ale clopotelor rătăcite înăuntrul mâinilor ca niște războaie îngrozitoare de nervi
să îți cerni din carne tot întunericul prin lacrimile lor
și să pășești în largul acelei bezne știind că nuditatea s-a lepădat de trei ori de tine ca și șaua de un cal mort ce vei face atunci? te vei ascunde sub o glorioasă tăcere sau vei umbla de tânăr prin întunericul ăla care se cască asurzitor în calea ta?!
Ieri s-a întâmplat I. Oroarea literei subliminale. Decredibilizarea supraabundentă a unui nume de câine mi se pare o iresponsabilitate intrată în deriva perplecsului. Azi mâine din oameni o să ningă Alzheimer-ul cu patosul străveziu al uitării de sine. Campaniile răutății, aceste cruciade în numele încrucișării cu alte statistici zvasticate, nu reprezintă decât un penaj pestriț […]
și urcă-mă ca pe un bloc turn care abia își bâiguie etajele și oamenii ce locuiesc în venirea mea atinge-mă din sufletul tău de femeie care vinde totul în calea ei chiar și picioarele de lăcustă ale celor care te-au iubit în mai mult sau în mai puțin pe jumătate sau pe sfert de oră […]
