să te plimbi prin cele treizeci și opt de respirații
ale unui cuvânt bărbat nu este chiar o plimbare obișnuită pentru că este foarte greu să umbli printr-un morman de revolte acoperite de momente imense de umbră și plâns
e greu să te apuci de ea
dacă îi faci o incizie prin frică nu se aude nimic curgând dar ea este deasupra tuturor fricilor și nu pentru că are ecou din feminin ci mai degrabă pentru că are pielea atât de atent călcată de o altă ea neagră încât nu are niciun gând rău nicio cută este doar bine întinsă în […]
un bărbat nu poartă barbă duminica
este ziua când își sărbătorește singurătatea cu singurătate și e liniște în trupul lui și încep frunzele să îl nască într-un scenariu cumplit cu rădăcini acoperite de piele și chip
mai mult ca sigur era o stradă ca oricare alta
pe unde curgeau oamenii spre joburile lor de hârtie era spre luni prin urmare oamenii nu mai purtau perdele în loc de bărbi aveau mătăniile legate în fruct ca niște lanțuri coapte dar nu îi deranja zornăitul metalului neprelucrat de privirile încinse ale celor care urăsc pur și simplu continuau neabătuți să umble de la […]
este aproape o altă zi
prin care șuieră gloanțele ca niște iubite în brațele cărora nu vrea să ajungă nimeni femeie și ce vânt te-a însemnat în frunte cu miezul nimicului meu
mărturisirile unui câine
Incredibilul fandosit. Acest trup supraetajat al rolurilor puține. Dacă s-ar putea să dezleg câinele din mine într-o javră. Oh ce minunat ar fi dacă aș reuși să fac asta. Dar singura soluție pe care de altfel o am la îndemână este să combat antipaticul ce mă înconjoară cu aplauze! Ce ai zis mă? Că un […]
umbla turnată în cele mai deocheate gesturi
și din ochi îi picura asfaltul curat întins mult mai târziu cu delicatețea lopeților de zilierii trimiși de primărie pentru a remedia gropile din obrajii ei tineri era o femeie șosea cu două benzi în loc de zâmbet care își dorea imens să ajungă autostrada unui singur bărbat
în mintea mea de bărbat
detașamente de insecte ridicau drapelul deasupra liniștii și din fluierăturile disprețuitoare ale stradalilor își croiau cea mai bună îmbrăcăminte în special pentru zilele numărate în lanțurile lejere de luni spre vineri seara când aproape toți muream prin baruri dezbrăcați de hamuri și mustrări de conștiință atât de murdare încât eram beți de noapte în fiecare […]
mărturisirile unui câine
Frumusețea unei ilegalități constă tocmai în inegalitatea dobândirii ei.
orașul ăsta depravat unde excepțiile
sunt cele mai frumoase femei a început să mă consume din capul oaselor până în mirările șobolanilor care așteptau lihniți lângă picioarele canapelei să mă opresc odată din acest trup am să fac liniște cine știe poate vor și ei din umbra mea să adoarmă
te anunț imediat cum înnebunesc
să vii pentru câteva minute și să privești cârpa îmbibată cu oțet din care picură liniștită o lumînare
s-a dezbrăcat pe furiș de zâmbetul meu
aproape la fel cum te desparți de o haină veche în care anii și-au pecetluit cicatricele pe lângă cusături dar o voi invita la un joc de cărți pe marginea avalanșei de unde poate o să-i fie frică să rostească cuvintele care produc adâncul și chiar o să ruginească din mâinile ei un amurg […]
cumva
din mijlocul pâinii au început să se audă ochii grâului cerșind o gură de aer și nici acum nu știu ce căutam acolo plutind într-o nepăsare imensă lângă coaja fructului ceea ce știu este că în fiecare zi trebuie să mă ridic din pat și să aprind lumina pentru că nu este suficient doar […]
să pășești prin prăpastia unei silabe
îmbrăcată în haine suficient de puține încât să îți atârne din trup frumusețea este singurul și cel mai citeț lucru pe care o femeie cum ești tu îl poate face în noaptea acestei propoziții de care mă sprijin cu toate cele 38 de lumânări aprinse ahhh și ce gust are trupul unei femei prin […]
ea se roagă cu propozițiile împreunate la piept
să fie înghițită până la capăt de iubirea bărbatului care a incendiat calul troian dintr-o singură privire de ciclop ea îmbracă hainele răului atunci când pleacă să mănânce zilele răstigniților se întinde și începe să toarcă o ploaie îngrozitoare iar în tot acest timp bărbații își ascund speriați chipurile în cearșafuri până îi trece […]
ce greu este să începi numele unui cerc de sub piele
prăbușit adânc într-o lungă pribegie printr-o noapte îmbibată într-un cearșaf în care ziua de vineri nu a stat niciodată întinsă să ne iubească puțin câte puțin cu trupul ei de o mie de minute Fotografie realizată cu Huawei P9
nu știu exact ce mi-am imaginat
sau dacă mintea mea era doar o adunătură de sticle sparte care doreau cu disperare să își mai aducă aminte lichidul care ținea într-un fel de viu perpetuu tăietura nu îmi aduc aminte nici măcar ce știu atunci când spun că știu de ce bucătăria este un animal frumos care îmi povestește de ce […]
uneori din urechea ta dreaptă se aude cea stângă cum toarce
un război al auzului tandru uneori toate viețile se închipuie pisici și mieunatul lor murdărește nervii mei până la os iar când se întâmplă asta știu sigur că trebuie să îmbrac cămașa de forță ca pe un sărut să-mi smulg lumina ochilor cu unghiile și să mă dezobișnuiesc de toate cuvintele măcinate printre dinți […]
este așa devreme în târziul meu
încât aș putea închide un dumnezeu într-o picătură de apă
privește-mă ce frumos scuip
materiale textile pe gură privește-mă femeie cum închid în spatele coastelor o tonă de lacrimi și absolut nimeni nu știe că umblu plâns pe stradă și din pașii mei lumini tâmpite și frunze galbene aduc toamna mai aproape de viață ca și cum din toată lumea sufletului eu sunt cel mai puțin bărbat de […]
ce odioasă adunare a venit să mă stropească
cu fierbințeala gurilor care nu se mai opreau din gesturi ce lucruri mărunte alergau prin imaginația viermilor abia instalați prin capilare și cât de mult puțin trebuie să îndure un trup până se transformă în pustiu de aici și numai de aici încep vrăbiile să își îndese cuiburile în orbite
mărturisirile unui câine
Și au venit comentariile celor din urmă oameni să-și primească cercurile de îmbrăcăminte, înainte de a se cățăra la cer. La noi câinii e mai simplu. Noi putrezim la fel și pe vreme bună și pe vreme rea. Pe noi nu ridică nimeni la cer, ci ne aruncă în pământ să îl fertilizeze cu moartea […]
lângă acel altcineva care se îmbracă necivilizat
atunci când își împarte trupul între prânz și cină vin să îi spun că nu mai este necesar să își arunce în abisul traheii frica mărului copt să simtă doar febra fructului cum se instaurează în lungul drum al înghițirii apoi să facă țăndări toată iubirea igienică care a pus stăpânire pe el cu demența […]
din când în când mă reîntorc în peștera mea
mă așez lângă peretele neted al stâncii și caut imperfecțiuni anxioase în sălbăticia pietrei din când în când femeile nu mă mai caută cu pumnii se sprijină de lumina ochilor mei și vomită inimi sau preferă să îmi lase sms-uri obscene pe sub ușă în speranța că vreo propoziție tot o să ajungă să mă […]
să ne prindem dinții în inimi
să ne confecționam picioare din curajul altora și să ne îndrăgostim de fugă apoi ne putem trimite oricând bilețele pe sub pleoapele întredeschise oricum nu reușește să ni le citească nimeni
certitudinea vine întotdeauna călare
pe un cal alb să îți scuipe iluziile direct în ochi să te invite la o plimbare prin tine iar apoi să te stingă din întrerupător ca pe o lumină ieftină adevărul este că tu încerci să exiști încă din burta femeii tale dar nu te ascultă nimeni nici după ce sapi cu dinții o […]
înainte și înapoi prin tulpina răului
în căutarea unui alt pat care să îmi lase gust amar pe piele cuvintele mele aveau atâtea riduri încât deveniseră aproape de nerecunoscut oare cum o să se comporte lumea dacă toate întrebările s-ar sinucide?
în vârful lumii urci doar pentru a mângâia cerul pe tâmple
și a te obișnui cu aerul furat de la alți urcați prin paradisul sinistru al unei întrebări
ușa prin care urca incoerent o altă ușă
într-un joc al devorărilor feroce și-a înfipt dinții ruginiți într-un colț al minții mele și atunci parcă au început să moară înăuntrul nostru tot felul de lucruri
să cazi în timp
ca un oarecare iar stropul de apă adus să îți potolească setea să se spargă înaintea ta în cele zece mii de funii care alcătuiesc un trup apoi să te întorci acasă și din nebunia galbenului să tragi toate concluziile