nu mai are ferestre de care să îți sprijini bărbăția

pâlpâie printre zecile de chibrituri ale copiilor

rămăși în urma frigului

să-și povestească lumina

 

orașul de păpuși nu mai stă în balamale

ruginește în gândurile noastre

cu tot cu sforile care

cândva

îi mișcau mâinile și picioarele într-un fel de vals

cântat la radioul abandonat într-o mulțime vidă

de alte mulțimi

de voci