cel mai fain este atunci când totul în tine se prelungește la nesfârșit

și ai sentimentul că toți oamenii întorc capul statuilor

să nu mai privească monstruozitatea care ar vrea să se cațere

prin inimile lor deschise din punct de vedere cardinal

în patru

cred că este minunat să te pierzi atât de mult de răspunsurile celorlalți

care vin să se spele de rugăciunile murdare

cu lacrimile tale vărsate pentru viitoarele incendii neîncepute

de vreo mână paraliterară dornică să aprindă focul pseudonimelor

în celelalte mâini care de frică să nu doară nu au început vreodată altceva

decât clanța care dă afară

încât să te crezi stăpânul zgomotelor apocrife

tu îți crești copilul din perspectiva piruetei tale

care a aruncat în aer trotuarul pe unde el se întoarce în fiecare zi

la fix aceeași oră pasională

la sânul tău spălat în exces de politețea laptelui

așa ca cel mai bine este să îl crești ca pe un contur decisiv

ca pe o bucată de pâine roșie în obrajii de trei zile

ai morții

dar ce pregătire lungă a avut tupeul tău

ce zâmbet impostor a omorât în bătaie pisica

care traversa în trup

din frica ta

șoseaua

eu cred că mai avem foarte puțin până când

gesturile noastre se vor neisprăvii cumva

pe drum

ca niște țațe