mărturisirile unui câine

Dar cine este suficient de idiot să se repete la nesfârșit? Sunt un câine de rasă totuși, chiar dacă doar un personaj rătăcit într-un nume de animal. Cred că ar trebui schimbat. Este o denumire atribuită sclavilor. Sau eu ar trebui să mă reconfigurez. Să nu mai latru ca un cretin la poartă nouă, ci să silabisesc un timid deschide ușa creștine. Ce vor spune bipezii conducători? Vor crede că la ușa lor s-a întâmplat apocalipsa. Și vor amuți coborâți din picioarele lor la podea. Mă vor intitula Animalul și vina, frigul și dumnezeul negru în pragul caselor. Ca să bea din apa lor, să mănânce din cina lor. Așa, fără cuvinte. Doar din priviri. Și ce priviri dragii mei, ce ură! Ura unui hăituit nu se compară cu nimic. Este fără scrupule, fără milă, fără speranță. Nu poți stinge o disperare dacă arunci deasupra ei o pătură!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*