s-a lăsat abandonat în acea cameră minusculă unde țărmurile pereților

își aruncau vopseaua obosită

într-un plâns alb de femeie

dar marele trup al bărbatului umbla ca un animal prin bucata aia de sticlă

ce strălucea în lumina becului economic

atârnat din tavan

mimând o dualitate în piciorul strâmb al mesei ce se recomanda peste tot

că este un picior de bărbat prin care a crescut fără niciun drept

un copac și un scaun în care vin serile

să își răstoarne întunericul

din oase