mă scald într-un fel de pricină unde toate lucrurile bune
se strecoară afară din lanțurile lor de piele
și traversează printre hohote de plânsspre un alt orizont suficient de târziu
să se transforme în cruce

realizez atunci că nu mai este nimeni disponibil
să învârtă încăperea în jurul soarelui
până când se face un alt anotimp
la etajul trei
și din cauza asta mă închin bucuriei celor
care nu se mai opresc
din trecutul lor