cu un fel de echilibru asumat
plictisit
legănat prin baruri și ochi strâmți de femei
care își dăruiesc șoaptele și pașii
într-un fel de trup

dar îmi amintesc cum se spulberă luminile carnavalului
atunci când se întorc în tristețe chipurile lor
din vorbe
și nu spun nimic
nu urc nimic
sunt doar o noapte care așteaptă
să se cațere cineva