suntem și nu suntem grădini strâmbe pe interior
apusuri în baloanele aruncate pe cer
ca niște demonstrații de forță
euforice
ale unui abur cald care țâșnește din gura muților
pentru a contribui cumva la încălzirea globală
a tuturor peroanelor unde noi ultimii
rezistăm împotriva voluptății fără repere
dăruite de frumoasa care
dorește cu orice preț să își salveze sufletul
din mâinile noastre de poeți
unde limba s-a atrofiat atât de mult încât
nici nu mai știe cum să ne coboare din buricul degetelor
pe o foaie albă
toate literele

dar în cele din urmă dezamăgirea și despărțirea de imaginar
s-a neisprăvit în noi
deriva noastră asocială umplea pământul
de orbi și oarbe care își bâlbâiau umblatul
într-un singur cuvânt pustiu

și s-a făcut lumină în acest poem unde eu
nu mai începeam vreodată
să mă numesc tu