în ora când amândoi nu uităm nimic

unul din celălalt

iar toate lucrurile care ne înconjoară nu sunt ochii cuiva

dornic să te reclame cât de frumoasă ești

ci o formă de ziduri îmbrăcate decent în halate albe

pentru a mitui moartea să rămână la ușa

dintre da și noi

 

așa că doamnă să nu te temi de fricile lor

lasă-i să arunce după tine cu plânsul

în care tu îți vei îmbăia picioarele

până îți voi putea vedea limpede oasele

prin pielea unui înger

 

doamnă în tine aș putea da naștere unei iubiri imense

dacă mă lași să îți cos în piept

numai o jumătate de oră

din numele meu