fugile împrăștiate și sânii tăi
în care laptele bate cu pumnii
să iasă afară
am să fiu cel mai norocos bărbat
din cuvântul acesta pe care îți vine
să îl omori
îți dai seama?
dar să ucizi dintr-o pasăre tot zborul
ce animal îngrozit ar rămâne
după o astfel de crimă
ce pustiu s-ar mai lăsa tatuat
în omoplatul tandreții
ce liniște grav bolnavă ar putea să rătăcească prin carnea viorii
și doamne ce orb și mut și vertical
ar deveni cerul acestei guri
care a scuipat
arma crimei