ce simplu este să treci mai departe

prin ceilalți veniți să te privească cum treci

și pasul tău să aibă un nume de uriaș

închis într-o singură cifră care

devine din ce în ce mai mică

până explodează

 

ce glorioasă este imaginea femeii răsturnate în așternut

ca un fel de război care a pătat

obrajii tuturor steagurilor

cu încercările roșului

de a curge

 

oh și ce coșmar neajutorat ar vrea

să ne ciugulească

din palme

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*