uneori din trupurile noastre adevărate poți să construiești pașii unui copil care  își iartă moartea înainte de a spune mamă

în seara asta lipsită de vlagă și nici nu știu ce aș putea să îmi spun mai departe un cuvânt sau o floare căzută dintr-o femeie

tu alungai spiritele rele de sub unghiile mele hrăneai pisica cu ochii deschiși până la ultimele cuvinte unde eram și noi ceilalți locatari ai sticlei

în acest adio ți-am construit un cuvânt în formă de casă unde vin în fiecare anotimp să ne înlocuiască un popor de păsări