Moleculele țipătului făceau ravagii în pieptul ei. Din cauza asta își strângea globulele roșii în epubrete de douăzeci și patru de carate. Se proteja într-un fel de poveștile cu vampirii plombați în întunericul de sub pernă. Iar o femeie este întotdeauna prevăzătoare când se pune problema siguranței. Și nu numai ea ca gen. Orice ființă […]

o liniște de zgură a fost aruncată pe drum să înăbușe fuga mecanismelor prin viață dar eu sunt o cavă fericită cu picioarele mai lungi decât sângele la fiecare două zile vin cântecele să-mi spintece fericirea cu un bisturiu în do major și cu un precis simț estetic să îndese pe sub pielea bucuriei mele […]

A sosit vremea să pun un wanted pe numele meu. Să vină cioclii să se înfrupte din ochiul drept. Ochiul ăla care încă umblă. Să zboare pe deasupra lui migratoarele în căutare de cuib. A sosit momentul oceanelor de jale. Când femeile își despică pieptul cu dragoste pentru a elibera tot laptele în gurile rapace […]

liniștea a început să se izbească de pereți până a înnebunit

de tot felul de presimțiri atroce apoi apasă un singur buton până la dumnezeu înapoi

și acum doar să ne îngropăm săruturile la capătul orașului pentru mai târziu când oamenii ne vor arăta cu degetul râzând să spălăm cu șampon ceasurile și acoperișurile până li se vede pielea strălucind de noaptea care ne-a intrat în gură doar așa să-i simțim gustul iar în momentul când din toată singurătatea noastră femeia […]

în timp ce eu mă contraziceam cu sarcasmul lăzilor de gunoi unii se întâmplau să fie îngeri alții îmbrăcați în costum băteau din palme și plângeau închiși în sentimentul singuratic al unei viziuni atroce despre mâinile curate ale femeii venite să curgă femeie de aici încolo vin camioanele să ne ridice pâinea de pe străzi […]

ce iluzie este o literă peste deasupra căreia s-a așternut somnul bucuros al animalului care a dat naștere liniștii ce lucruri și ce otravă minunată se revarsă din aceste propoziții care mărșăluiesc și cântă printre umbrele străpunse de gloanțe ale bărbaților și femeilor întemnițați într-o cutie de chibrituri doar așa pentru a aprinde mai târziu […]

chiar în punctul tău de fierbere iar cava o să își piardă din proprietăți devenind la fel ca toți bufonii doar un gest înfometat?

fugile împrăștiate și sânii tăi în care laptele bate cu pumnii să iasă afară am să fiu cel mai norocos bărbat din cuvântul acesta pe care îți vine să îl omori îți dai seama? dar să ucizi dintr-o pasăre tot zborul ce animal îngrozit ar rămâne după o astfel de crimă ce pustiu s-ar mai […]

să vadă cum i se dărâmă căldura fructului într-o mulțime îi pasă mult prea puțin dacă cel lăsat în urmă înghite sau nu pielea cercului pentru a deveni o alegere mai bună totul se rezumă la devastatorul sfârșit al sfârșitului acel somn groaznic în care suntem îndemnați pentru a ne părăsi barbariile și divinitatea tristeții […]

vertical și învingător un corp care presimte ploaia lasă-mă să-mi îndes în tâmple un cor de gloanțe și să am viziunea unei coase parfumate pentru că vezi tu amândoi am căpătat chip abia atunci când am înteles că pielea asta care ne acoperă are un gol al ei pe undeva care nu ne lasă în […]

asculți cum se tăvălește tăcerea înainte de secetă și te întrebi oare cum arată după crengile spânzuraților

în creierul meu se întâmplă un genocid pentru că așa trebuie dacă vreau să reeduc bărbatul cu insolența cubului de asta fumez și dau vina pe oricine îmi taie calea chiar și pe ovarele tale pentru că sunt două momente separate de același sânge ca niște obrăznicii din care pleacă potopul nașterii să roiască prafuri […]

numai lângă cei care își numără marunțişul înainte de a da drumul capcanelor din lesă și atunci număr până la sfârșitul numerelor în speranța că o să mă găsească și pe mine cineva dornic să umple inevitabilul cu o pădure siberiană probabil că asta înseamnă să vizitezi patul unui frumos adormit

ca o nebunie revin să îți latru cuvântul meu să îți arăt genunchii orbiți de frumusețe și cuvântul care refuză să te iubească ca un câine   revin după ce mi-am pus sufletul în lanțurile copilului care plângea să ruginesc până la ruptură până la balonul de săpun suflat printr-o poartă de un bărbat care […]

fumez beau și vomit poeme pline de carne și cave tăiate în somn dintre acestea doar eu îndeplinesc genul care a transformat uterul iubitei lui în pistă de biciclete așa că pe oricine ascunzi sub unghie lasă-l taie sforile care îți sprijină picioarele și umblă în felii subțiri prin cana asta de otravă (eu am […]

și a strâns cu atâta putere încât mi-am auzit oasele explodând în urale de bucurie apoi m-a tras lângă și a început să-mi vorbească prin gesturi păsări concrete se loveau de geamuri mimau aproape perfect clopotul catedralei sub care au murit de greutate zeci de noi zeci de voi ceilalți ce priveau spre această iubire […]

femeia din spatele meu a încetat rochia ei mârâia dintr-un colț în altul al patului și ca un bărbat subsol locuit ce sunt am tolănit în ea un film de acțiune apoi am așteptat enorm să tacă în mine toate organele

catifeaua asta care urlă de sub tine cu glas de doamnă dar sexul tău e rigid sexul meu e un poem cumsecade așa că dacă o să te trezești cândva dorind să îmi faci ceva rău am să pictez un pește senin care o să te înghită  

fără mutilări ale cearșafului absențe și zvârcoliri la marginea pielii oamenii care ajung să se obișnuiască cu versurile unui poet vor încerca să-l numească același în fiecare zi și asta nu dă bine așa că de acum voi scrie o poezie altfel care nu duce paharul la gură nu fumează nu se căsătorește și nu […]

unor lucruri care nu spun aproape nimic doar ronțăie materialul încet în tandem chiar cu bătăile lor de inimă tapițeria somnului meu este din cel mai ieftin plastic orice ruptură se înlocuieste cu altcineva în formă de pește

îmbrăcați într-un fel de scenariu splendid alteori așteptăm imens o lacrimă să plouă cumva din numele copilului țipătul căderii în lume

ca și cum s-ar sinucide nu știe să vorbească fluturi doar lucruri palide care foşnesc însângerate la fereastră

printr-un discurs strabic la capătul plin de smochine al unui dumnezeu care s-a împărtășit cu o casă   ca și cum iarba acoperă tăcerea femeii până devine un teritoriu al nimănui pe care nu îl călărește nimeni nici măcar lacomul ăla sfânt închis în fruct până la ultima respirație    

apoi își amestecă sângele cu mila bărbatului căzută dintr-o propoziție cuminte la marginea istoriei   femeia este o casă în care se adăpostesc toate cuvintele masculine cu sau fără trup

hainele vărgate imitau un anunț condamnat să fie spulberat de propria umbră a conturului mieunatul ei stăpânește sufrageria dar este o casă cu inimă unde animalul s-a rătăcit printre dinții mei de lapte Liniște! aici se țipă

dacă îi faci o incizie prin frică nu se aude nimic curgând dar ea este deasupra tuturor fricilor și nu pentru că are ecou din feminin ci mai degrabă pentru că are pielea atât de atent călcată de o altă ea neagră încât nu are niciun gând rău nicio cută este doar bine întinsă în […]