Ca un detaliu al banalului excelent prelucrat să pară copleșitor, creatura care dă titlul exprimării contrastante ,,despre” și ,,pentru că” nu are la bază un fundament clădit din pensulație. Manipulator consacrat, expresiv și nedisimulat de corporalitatea cuvintelor cheie aruncate în stânga și dreapta tușelor care îi ascultă îngăduitori cromatica pestriț- gramaticală, promisionistul/ – ista propune, […]
Arta care separă exercițiul de inevitabil nu posedă o anatomie a imaginației. Trupul, cu mecanica lui vie, renunță după o vreme să-și mai prelucreze experiențele obiectiv. Un motiv nud nu este obișnuit cu adevărul propriu – zis, ci cu adevărul înjumătățit și îmbogățit mai apoi cu articulații și elemente ispititoare. În lumea acestor mecanici costisitoare, […]
Uneori, chiar și entuziasmul se joacă cu chibriturile. Când suferi de tăcere, înveți să ai răbdare. Nu știu dacă așteptarea este o caracteristică contemporană sau mai mult o ipostază stilistic distinctă de această epocă meridională, cu accentul pus pe medievala crimă. Toate clipele s-au transformat în bucăți de cârpe murdare. Le folosesc sanitarii să șteargă […]
Înțelesurile lui sunt subterane, discrete, dar de profunzime pentru toți cei care s-au întors cu intestinele scoase din pântece, șiroinde, în mizeria de lacrimi, sânge murdar închegat cu alt sânge proaspăt, amputări, cangrene împuțite și căcat. Moartea îți deschide toate venele fricii. E ciudat, dar seamănă cu o naștere. Ieșirea în neființă. Această gravidă perfidă […]
Fâșii însângerate, atârnând cu o încruntare nepământeană, plasma picurând, amestecată cu sângele călduț, îngrozitor de vâscos, noroiul ăla mizerabil care urla din rănile deschise până sub șubredul scaun cu rotile. În balta de frică, urină și fecale, alături de privirile pline de lacrimi ale sanitarilor. Ei au înțeles. Chiar din clipa aia acoperită de urletele câmpului, trecut prin mașina […]
„Lucrurile se prăbușesc mai repede decât oamenii care le-au construit”, îmi spuse, cu privirile pierdute înainte, tânărul locotenent cu picioarele retezate de la genunchi. Am tăcut amândoi. Ce se cuvine să spui într-o astfel de singurătate acoperită de câteva pansamente infecte? Nici nu mai contează. Pentru el, omorâtul s-a terminat. „Da”, continuă el imperturbabil, „omorâtul […]
Constat cu stupoare cum politichia românească devine un mistreț galben ce se sprijină pe singurul picior care nu gândește, domnule, și mistrețul acesta galben adoră, așa din când în când, să se bălăcească în chestiunile de actualitate generate de absența totală a confiscărilor tuturor drepturilor de a fi. Ce paradox! Și în mocirla aia blana […]
Au început să ne alunece picioarele pe o pantă decadentă, presărată cu absențe și caricaturi care au uitat să se retragă din calea temei recurente, a polemicii, lângă un câine mort (lumea de astăzi), trasă, încă, în lesă. Radicalitatea incompetenței depășește deja valoarea care se ține cu dinții de ceea ce a mai rămas un […]
Sincer să fiu da, sunt un bărbat în lucru. Peste mine au fost construite formele cele mai devastatoare ale verbului. Și din toată credința mea asumată nu am reușit să salvez nicio rugăciune. Sincer să fiu da, sunt un câine aruncat la capătul lesei de un bărbat acoperit de fericirea lui atât de mult încât […]
Fracțiuni de eleganță și propoziții în zdrențe. Așa trebuie să încep această spunere. Cu piciorul drept pe i. Ortografic și fluent am să reîncep discuția despre ceilalți subordonați very impecabil formei lor de stăpânire. Adevărul am mai spus că este o labă gigantică. O masturbare mărturisită la granița dintre viu, înviu, sub-viu și contrafăcut. Despre […]
Încă o zi trecută de pragul celor 24 de ore. În haosul balansului, sunt singura alternativă la naivitatea juvenilă a prietenilor mei javre. Titulatura de câine asumat nu mă prinde întotdeauna. De aici și jurnalul acesta inventar, al tatonărilor și exerciților de reflecție. Traseul ambițiilor formative a fost aproape întotdeauna stingherit din cauza fricii de […]
Astăzi am înflorit într-un deget. Nu mă crezi știu. La fel cum oamenii nu vor să creadă că și frunzele copacilor dospesc înainte să ajungă acasă în creangă. Iubirea la câini se întâmplă exclusiv prin împingere din patru labe în alte patru. Și nu este futut să ne înțelegem. Avem și noi 8 grame de […]
E păcat ca un singur om să însemne atâta rău pentru atât de mulți oameni. Dar iată că latifundiarul a lovit din nou. Marele stăpân al creierelor, apa de ploaie, acidul sulfuric al diletantismului frustrat a venit să ucidă încă o dată pe cel ucis. Din categoria credincioșilor și din cea a necredincioșilor. Cu mic […]
Din acest motiv creierul meu de câine are toate atributele credinței infestate în el. Sunt o metaforă fără stăpân. Un lucru plin de sublimități necontenite. Un credincios ateu. Și atenție idiotule! Asta nu e o contradicție sau o asociere de termeni într-o câmpie a comparațiilor proaste. Sunt un credincios ateu la fel cum tu ești […]
De la un timp toate dialogurile mele cu bucățile de pâine s-au transformat în lungi monologuri ale foamei. Nu aduc în discuție condiția mea de animal concret, nici animalul biologic, nici cel construit. Nu sunt o boală oportunistă pentru iubitorii de necuvântătoare. Nu presupun nici a zecea parte dintr-o definiție. Tot ceea ce aș putea […]
Greaua moștenire a unui intelectual iresponsabil este propria lui conștiință. Un câine murdar ca și mine nu are nevoie de ea. Un câine mușcă, latră și dă din coadă. Doarme și se trezește la fel de câine. Dar un mânuitor de lanț ar trebui să își reducă neîntârziat handicapul care l-a condamnat la un rezidențiat […]
Incredibilul fandosit. Acest trup supraetajat al rolurilor puține. Dacă s-ar putea să dezleg câinele din mine într-o javră. Oh ce minunat ar fi dacă aș reuși să fac asta. Dar singura soluție pe care de altfel o am la îndemână este să combat antipaticul ce mă înconjoară cu aplauze! Ce ai zis mă? Că un […]
Frumusețea unei ilegalități constă tocmai în inegalitatea dobândirii ei.
Și au venit comentariile celor din urmă oameni să-și primească cercurile de îmbrăcăminte, înainte de a se cățăra la cer. La noi câinii e mai simplu. Noi putrezim la fel și pe vreme bună și pe vreme rea. Pe noi nu ridică nimeni la cer, ci ne aruncă în pământ să îl fertilizeze cu moartea […]
Din împărăția ridicolului vin să îți reconstruiesc sistematic dorința de a trăi fără dorință. Vin să te învăț că și mârâitul este o limbă de circulație internațională. Nu doar o bucată de carne atârnată printre colți, ca un zâmbet al celor stigmatizați să se trezească în fiecare dimineață câini! Vin să te iubesc lipsit de […]
Da. Suntem puțini într-o mulțime. Lumea dansează în jurul nostru, un fel de mult capabil să răstoarne nemișcarea din interior. Este de bine acest rău care se prefigurează la orizont? Eu, câinele ar trebui să mă bucur printr-un lung schelălăit, că vine ceea ce promite de atâta timp că vine? Schimbările de proporții biblice nu […]
Deși sunt mai cinstit decât un posesor al sistemului biped de manifestare a mersului în plan vertical, în fiecare noapte, după cină, merg să bag cornul în pernă și să fluier un somn pe genunchii cearșafului. Sunt un animal educat să închidă și să deschidă ochii după capriciile emancipate ale stăpânului meu. Ciulesc urechile când […]
În trupurile noastre locuiesc moravurile răului. De când marea eliberare a câinilor turbați din lanțuri, lumea cățeilor tandri și a celor blânzi și a celor manipulați și a celor supuși pe viață, au decis să își surprindă stăpânii și să manifeste împotriva acestui abominabil dictat. Au așteptat să adoarmă forurile superioare, deținătoare de frânghii, lanțuri,lese,botnițe […]
Cel mai greu este să păstrezi igiena propriilor tale rugăciuni. Captiv splendid al unui evlavios de iarmaroc, câinele din mine adoarme ca un animal și se trezește sub aceeași titulatură aproape rău binevoitoare. Un câine este un câine până când vine ora mesei. Atunci trebuie să-și învingă pentru câteva minute oroarea datului din coadă pentru […]
Se apropia încet, lasciv, dezbrăcată, în patru labe spre fotoliul din sufragerie unde m-am tolănit să mă reculeg. Ajunsă în dreptul meu s-a întors cu spatele spre mine. Și-a ridicat curul atât cât să umilească un cerc pe vecie. Ah și ce imagine bombată a poftei s-a desfăcut în mine. Am simțit cum explodează în […]
Te întreb pe tine dumnezeu al câinilor vagabonzi de ce ai dăruit fiecărui stăpân o lesă și o Marie de supus? De ce ai obligat anotimpurile să se repete însoțite de aceleași obsesii? Se vede treaba că îți place. În gelozia ta nu mai încape nimeni nu-i așa?! Chestia faină este că manualul tău pentru […]
De ce? Pentru că libertatea mea este un punct. Un punct de unde orice început se sfârșește început. Punctul este singura unitate de măsură a universului care nu poate fi nici încercuită, nici geometrizată, nici despărțită de garduri, nici cartografiată. Eu sunt exact ceea ce însemn. Identitatea mea nu se declină într-o bucată de plastic […]
Hai vino să cazi în plasa noastră de pescuit cretini. Au spus vocile rând pe rând. Au spus cozile celor care așteptau dimineața pentru o bucată de pâine. Au spus femeile închise în batic. Au spus babele care cerșeau binele la capătul străzii printre mucuri. Au spus mucoșii adunați în cutiile lor de chibrituri. Au […]
Oh, tu ,dumnezeu, al câinilor fără stăpân. Te invoc ca pe un răufăcător care s-a obișnuit cu lumina becurilor economice din friguroasa piață Arras. Te cer înaintea mea. Pentru că tu ești calea iar eu sunt rătăcitul. Te chem să îmi treci carnea prin canoanele credinței tale. Până îmi vezi sufletul cum stă ascultător în […]
Ah, de ce orice dialog trebuie să concureze cu cifra 2? Pentru că nu se poate altfel! Hai sictir! Cine spune asta este un ins lipsit de splendoare. Adevărul definiției constă în identitate, la fel cum vederea care este doar închisă în spatele ochilor, nu se poate intitula lipsă de vedere, ci lipsă de interes […]
