aproape a desființat cercul domestic al ochiului stâng

în care se adună apa de ploaie

pe care orice femeie o folosește atunci când învață să plângă

în coasta plină de riduri

a bărbatului ei

 

dar cine mai recunoaște vinul după orbire

funia de sânge mi-a încercuit deja obrazul

pregătindu-mă să înfrunt lopețile

care acoperă țipătul

cu pământ

prin urmare mă las acoperit până la gât

până la buze

până la ochi

și într-un final

când nu mai rămâne niciun loc liber de umblat

când din cutia mea craniană nu se mai aud urlete

vino iubito să îți îngropi tălpile ca pe niște semințe

în orbite

și cine știe

poate o să răsară un copac lung și îngrozitor

ca un coșmar