aș putea închide ochii într-un cioc de pasăre

și la ce bun
dacă din răbdarea colivei
crește un înger adânc
în carne

dar iubito
nu te speria de acest poem binoclu
prin care toată lumea
privește cum plec
cum uit
cum râd
ca o naștere întoarsă
acasă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*