în marea tâmplă a silabei eu sunt coloana sonoră a declicului
sticla pictată în culorile războiului
obrazul de hienă adus să-ți descompună încrederea
până la frică

cultiv lucruri îngrozitoare în burta de lemn a corabiei
care traversează morții în vii
și din toate răspunsurile mele greșite ai putea să construiești o scară
pe unde orice dumnezeu ar încerca să urce în tine
să se roage
ca un om

oh și câte mări și-au îngenunchiat peștii înaintea mea
câte bestii au turbat de jale
și câtă furie a trebuit să scufund într-o singură clipă
de trup

dar nu ai idee ce nesătui sunt sânii de femeie în care
tinerețea și-a deschis încă o dată cale
prin inima ei rotundă fără ghimpi
nu înțelegi nimic din gura ta de mahala
așa că taci
și du-te să înveți de la un câine
cum ai putea să redevii un om

dar nimeni până acum nu a învățat încă
cum ar putea să nu se mai numească
pe întuneric dintr-un măr un nou-născut
de a doua zi